Mulţumesc. Ce date vrei să pun, înafară de an de fabricatie (1990) şi capacitate (4990)? Parcă are 285 de cai. La alte detalii tehnice, trebuie să-mi spuneţi unde să mă uit în carte.
Aş putea să spun că am ales maşina asta după instinct, nu ştiu ce mi-a venit. Maşina a venit la mine în familie anul trecut, prin primăvară, după care a stat la un service vreo 2 luni (schimbat cutie de viteze, filtre, uleiuri, bucşi, furat casetofonul cu ranga). După care a fost dusă de şofer la cineva la poartă, pe o stradă mai retasă din Băneasa. Anul ăsta, trebuia să semnez o hârtie (ori o sumă mare de bani, dar mie mi-a venit ideea să cer maşina asta, indiferent că am pierdut). Toţi cei de faţă s-au mirat: "Ce să faci tu cu maşina asta?!" Păi mai întâi s-o pornesc (nu era pornită de un an, stătea pe jante), şi după aia să văd ce fac cu ea. Ajung cu cheile la locul faptei, cu un prieten care a reparat multe maşini, constat că bateriile din portbagaj nu existau, nici cârlig de tractare, lucruri observate de-abia după ce am semnat hârtia

, nici nu ştiam cum s-o iau de acolo. În nici un caz nu pornea. M-am mai gândit eu vreo 2 luni, şi într-o zi am mers singură până la maşină înarmată cu două baterii, cu furtun de scos benzina din cea portocalie, cu pompă de picior, şi cu cheile. După ce i-am umflat roţile, mufat bateriile şi pus benzină (cu tot tacâmul de înghiţit benzină), pun contactul şi surpriză: porneşte la prima cheie. Am făcut o tură până la şosea, am putut să observ că temperatura apei e cam mare, în rest numai de bine

. Am revenit a doua zi fără cea portocalie, şi am plecat cu ea de pe loc, ştiam că nu am apă, dar nu vroiam să mă mai opresc. Pe la statuia Aviatorilor, când mai aveam puţin până acasă, un poliţist pe moto vine în dreptul geamului şi mă întreabă candid dacă vreau să-i dau foc (ieşeau aburi şi fum atât din capotă, cât şi din consolă, şi ieşeam în evidenţă). Fac prostia să-i dau talonul (ca să vadă că nu am furat maşina, deşi nu cred că am faţă), începe să scrie proces verbal pe moto. Eu nu ştiam ce să fac, să opresc motorul şi să merg la el să-i explic, şi să risc să nu mai pornească bestiuţa. Până la urmă opresc, mă duc şi-i explic de ce mergeam eu pe stradă cu ITP expirat, dar n-a mai avut cum anula procesul verbal. M-a crezut, a fost un draguţ, dar era prea târziu. Maşina a mai stat acolo vreo 3 săptămâni, parcată regulamentar, dar nu în siguranţă, cu un afiş de vânzare în geam, pe care scrisesem greşit "CSI" (adevărul e că nici nu mă uitasem în carte). Am trimis pe cineva cu cheile să vadă ce are, şi mi-a ucis de tot consola, fără să ştiu. M-au sunat diverşi să mă întrebe de ea, şi până la urmă m-am hotărât să n-o mai dau deocamdată. Ceva îmi spune că am făcut bine că am ales-o pe ea, adică pe el, pe Black Beauty.