|  american justice | 
|  american justice | 
|  Jan 31 2006, 11:20 PM 
				 Post
					#1
					
				
			 | |
| 82% BMW corupt     Group: Members Posts: 825 Joined: 18-October 05 From: Bucuresti Member No.: 25  | QUOTE (jaffar) sintem o natie ratata oricum. Spre deosebire de alte natii, care isi apara cetatenii chiar cu pretul unor minciuni / ineptii cusute cu ata alba: "Curtea Marţială de la Quantico Virginia a hotărât că puşcaşul Cristopher VanGoethem e nevinovat pentru uciderea din culpă a lui Teo Peter şi pentru adulter. În schimb, a fost găsit vinovat pentru fals în înscrisuri oficiale şi obstrucţionarea justiţiei, infracţiuni pentru care ar putea primi 10 ani de închisoare. Avocatul puşcaşului marin, Phill Steackhouse, ne-a declarat, după ultimul termen al procesului, care a avut loc luni seara (ora Virginiei), că a cerut să se renunţe la acuzaţiile de omor prin neglijenţă şi adulter. "Pentru acuzaţia de omor, nu a fost chemat nici un martor care să spună că, într-adevăr, l-a văzut pe domul Teofil Peter în acel taxi. Eu nu spun că domnul Peter nu a fost în acel taxi, dar aceste lucruri trebuie probate, pentru că acuzaţia de omor a survenit în urma faptului că sergentul VanGoethem a intrat cu maşina în acel taxi", ne-a declarat maiorul Steackhouse. L-am întrebat, în acest caz, pe avocatul puşcaşului marin dacă hârtiile întocmite la momentul accidentului de poliţia bucureşteană, în care se scrie că Teo Peter era în acel taxi, nu sunt de ajuns. "Raportul Poliţiei nu este probă în proces", ne-a răspuns maiorul Phil Steackhouse. Articolul complet, ziarul "Adevarul" | 
|  | |
 Robert   american justice   Jan 31 2006, 11:20 PM
 Robert   american justice   Jan 31 2006, 11:20 PM 
  io's   QUOTE (Robert)QUOTE (jaffar)sintem o natie ratata ...   Feb 1 2006, 12:21 AM
 io's   QUOTE (Robert)QUOTE (jaffar)sintem o natie ratata ...   Feb 1 2006, 12:21 AM 
  COObra   omu zice probabil ca nu a fost el, ca nu a facut a...   Feb 1 2006, 05:31 PM
 COObra   omu zice probabil ca nu a fost el, ca nu a facut a...   Feb 1 2006, 05:31 PM 
  ve   de ce nu asteptam noi sa se dea condamnarea? dupa ...   Feb 1 2006, 05:56 PM
 ve   de ce nu asteptam noi sa se dea condamnarea? dupa ...   Feb 1 2006, 05:56 PM 
  da_joint   Asta e justitia americana... libertatea lor ....co...   Feb 2 2006, 10:54 AM
 da_joint   Asta e justitia americana... libertatea lor ....co...   Feb 2 2006, 10:54 AM 
  Ionut   am ramas si eu uimit de hotararea justitiei americ...   Feb 2 2006, 10:59 AM
 Ionut   am ramas si eu uimit de hotararea justitiei americ...   Feb 2 2006, 10:59 AM 
  alex230ro   O singura urare pt Georgica si restul hamericanilo...   Feb 2 2006, 11:03 AM
 alex230ro   O singura urare pt Georgica si restul hamericanilo...   Feb 2 2006, 11:03 AM 
  ve   QUOTE (jaffar)ce anume nu e semnalizat corespunzat...   Feb 2 2006, 12:48 PM
 ve   QUOTE (jaffar)ce anume nu e semnalizat corespunzat...   Feb 2 2006, 12:48 PM 
  neamih   mdea, ca de obicei mass-media de la noi tinde sa i...   Feb 2 2006, 09:08 PM
 neamih   mdea, ca de obicei mass-media de la noi tinde sa i...   Feb 2 2006, 09:08 PM|   | 
|   | Lo-Fi Version | Time is now: 31st October 2025 - 07:21 PM |