![]() |
![]() |
Guest_jaffar_* |
![]()
Post
#1
|
Guests ![]() |
Conform Ordonanţei de urgenţă nr. 189/2005, începând cu data de 1 aprilie 2006, la împlinirea unui termen de 90 de zile de la data expirării inspecţiei tehnice periodice (ITP) sau a asigurării obligatorii de răspundere civilă auto (RCA), se suspendă de drept înmatricularea vehiculelor rutiere aflate în această situaţie.
Conducerea pe drumurile publice a autovehiculelor a căror înmatriculare a fost suspendată în condiţiile prezentei Ordonanţe de urgenţă constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 RON la 5.000 RON. Registrul Auto Român vă oferă posibilitatea de a verifica dacă inspecţia tehnică periodică (valabilă) a maşinii dumneavoastră a fost înregistrată în baza de date. Dacă sunteţi sigur că ITP-ul a fost corect efectuat într-o staţie autorizată de R.A.R. pentru această activitate, şi totuşi nu vă regăsiţi în baza noastră de date, completaţi un formular de sesizare. Pentru a evita astfel de situaţii, vă sfătuim să nu acceptaţi intermedierea obţinerii dovezii de efectuare a ITP de către alte persoane, aceasta dovedindu-se a fi, de cele mai multe ori, falsă. http://www.rarom.ro/verifitp.html |
|
|
![]() |
![]()
Post
#2
|
|
![]() 100% BMW corupt ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Group: Root Admin Posts: 8,263 Joined: 18-October 05 From: Bucuresti Member No.: 13 Car: E36 325i Engine: M50 192CP ![]() |
eu am facut la un service tot in voluntari, chiar pe 10.06.2006, cand a expirat vechiul itp si dupa cateva zile a aparut pe site
|
|
|
![]() ![]() |
![]() |
Lo-Fi Version | Time is now: 20th June 2025 - 10:19 AM |