Despre noi se spune ca sintem o societate de supravietuire, o societate
premoderna, ca avem comportamente de ev mediu, ca la noi violenta este
mare, dar are expresii nemoderne sau premoderne. Nu ma refer la cruzime, ci
la modul in care operezi sau treci la act. In ceea ce priveste fenomenul de
downshifting, nu cred ca a aparut inca la noi. De ce nu cred?
Downshifting-ul se refera la etica muncii, la valorile individului si felul
in care el isi bugeteaza ca timp viata si la sensul pe care il da vietii in
raport cu motivatiile lui, cu aspiratiile lui.

Downshifting-ul s-a nascut din acest refuz al societatii occidentale (care
de fapt este o expresie postmaterialista) de a nu te inregimenta, a deveni
sclavul valorilor materiale si de ati consuma toata existenta alergind dupa
bani, dupa o pozitie ierarhica. Din punct de vedere psihologic inteleg ca
downshifting-ul inseamna renuntarea la motivatia extrinseca si axarea pe
motivatia intrinseca, acel refuz de a intra intr-o anume inregimentare
(prin dresaj), refuzul pozitiei, refuzul salariilor mari etc. Ideea de baza
este ca de fapt calitatea vietii individului, care este data nu de felul in
care se pozitioneaza el din punct de vedere material -nu iti trebuie atit
de multi bani ca sa poti sa fi fericit, multumit in viata -, ci de faptul
ca poti profita, sa zicem inteligent, de timpul pe care il ai de trait,
astfel incit sa nu devii un sclav al muncii. Prin urmare, e vorba de o
etica a muncii.

Downshifting-ul nu poate fi la noi, pentru ca noi sintem dupa parerea mea,
o societate care am demarat dupa '90 in plin materialism grosolan si
exagerat, in care banul si acumularea de bunuri materiale este o dominanta
a vietii.Toata lumea priveste cu admiratie si invidie desfasurarea cursei
achizitiilor materiale, lucru care in strainatate a inceput sa fie pus sub
semnul intrebarii. Din aceasta perspectiva un om din est (din tarile
postcomuniste) o sa fie mai bine imbracat decit unul din vest, o sa isi
doreasca o masina mai buna, o sa fie cum se spune, victima societatii de
consum intr-un mod cu totul necritic, o sa-si ia tot ce este mai scump si o
sa o faca ostentativ si in mod excesiv. Deci noi, in momentul de fata,
sintem o societate cu valori materialist - excesive, spre deosebire de
cealalta societate, in care oamenii profita de tot ce este modernitate
pentru a spori confortul vietii, dar si calitatea ei.

Eugen Dumbrava: Ce factori credeti ca favorizeaza tranzitia aceasta la ei,
de la acele valori centrate pe forma si nu pe continut, la cele de fond?

Aurora Liiceanu: Eu cred ca nivelul de la care pornesc ei este mult mai
inalt decit al nostru. Adica ei nu au o populatie care supravietuieste ca
la noi si aceasta conditie bazala, minima pentru a trai relativ decent este
realizata cam la toate categoriile sociale. Faptul ca exista oameni care
stau pe strada, sau care refuza sa intre in alt tip de inregimentare, in
aceasta ordine a vietii, tine si de o patologie sociala care este legata de
postmodernism, nu tine de saracie, pentru ca in strainatate abundenta de
lucruri materiale fac sa existe o anumita satietate. Cu alte cuvinte, cu
doua perechi de blugi si cu zece maiouri poti traversa o vara. Noi cred ca
sintem intr-o perioada in care a inceput sa se vada aceasta adictie de
shopping, care tine de centrarea de materialism, prin manipularea sau si
prin manipularea data de publicitate, care indeamna necritic catre
consumerism.

Asta nu inseamna ca la ei nu exista asa ceva, insa sint mult mai potoliti
si ceea ce este interesant este aparitia acestui curent critic ca
schimbarea a stilului de viata. La noi nu exista deloc o atitudine critica,
ba dimpotriva, cum am mai spus, este vorba de invidie si chiar o rautate de
a scotoci, sa vezi cit si-a mai luat, cite vile si-a luat, cum e vila etc.
Exista o dorinta evidenta a unora de a fi invidiati pentru bunastarea lor
materiala excesiva pe care ei o coreleaza cu reusita sociala sau cu reusita
existentiala. Numarul, cantitatea contează si pretul.

In general downshifting-ul pune accentul asupra unei idei importante:
exista si alte laturi ale vietii care sint importante si pe care le poti
realiza daca ai bani, dar nu neaparat foarte multi bani: relatiile,
prietenii, placerea de a sta la ora 11 dimineata pe malul unui riu, sau
trezitul de dimineata la ora 10, cu gazeta in pat etc. Aceasta incarcare,
acest burnout (combustie interna), sau saritul sigurantelor impinge
individul catre o limita psihologica a disponibilitatii individului, a
mobilizarii lui.

Societatea noastra este mult mai inegala decit a lor, la noi avem un
amestec intre traditionalism si conformism. Vedem o graba teribila a
tinerei generatii de alerga după bani si de a uita sa traiasca. Pentru ca
sa ilustrez acest lucru am gasit un text foarte critic, in care un
specialist in marketing se refera la ce se intimpla la noi in Romania: "am
vazut fete care, atunci cind s-au angajat in agentie, erau ca niste mere
sanatoase din care iti venea sa musti cu pofta; astazi sint niste scovergi
iradiate de computer si nu m-ar mira sa aflu ca uterul li s-a uscat si ca
nu vor mai fi niciodata in stare sa fie mame. Oricum, ar gasi cu greu un
barbat la ora la care pleaca de la birou si daca ar apela la solutia cea
mai la indemana, un coleg de birou, tot nu ar plesni-o: e cunoscut faptul
ca stresul cauzeaza sterilitate masculina. Probabil ca la ora la care scriu
aceste rinduri ele se afla tot la birou (in vreme ce ei isi trag in cap cu
sortimente de tarie combinate cu beri) bibilind un mediaplan sau pregatind
press release-ul unui client isteric si mitocan care nici macar nu stie sa
spuna "multumesc". Pentru simplul motiv ca "doar te platesc, nu?" (prefata
la cartea lui Beigbeder, 2004).

In nici un loc, sau meserie, densitatea de impostori pe metru patrat nu e
mai mare ca in marketing si publicitate". Am citat acest lucru pentru prima
parte, pentru ca sint segmente ale populatiei, care sint extraordinar de
incompatibile cu alte segmente. Discrepantele in societatea romaneasca, nu
numai materiale, ci si de mentalitate sint extraordinare si din aceasta
perspectiva noi nu mai vorbim acum de oameni tineri, de oameni in virsta,
ci de culturi organizationale. Sint lumi si lumi: fetele de la banci,
baietii de la banci, vinzatoarele din mall, fetele din publicitate sau cele
din media.

E interesant ca mai mult este afectata partea feminina, pentru ca, daca
inainte exista acest stereotip - cind ai o fata este bine sa intre in
invatamint (invatamintul a fost totdeauna feminizat, pentru iti permite sa
mai cresti un copil, sa mai faci o mincare, sa mai stai pe acasa si sa ai
timp pentru datoriile de femeie, care trebuie sa tina si o casa), astazi,
este ciudat pentru ca nu se mai intimpla, fetele nu se mai fac deloc
profesoare - intra in jurnalism, daca au noroc lucreaza la televiziuni -,
iar cele care mai exista se duc mai degraba la gradinite particulare pentru
bani mai multi. Deci, majoritatea intra in jurnalism si in marketing,
profesii extrem de consumatoare de timp, extrem de mobile si de dinamice,
la care salariile pot fi substantiale, dar daca stai sa te gindesti mai
atent iti dai seama ca de fapt sint foarte prost platite pentru cit de rar
dai pe acasa.

De ce a aparut downshiftingul? Pentru ca este vorba de manipulare, de o
anume conditionare in privinta statutului de consumator. Se zice ca femeile
vin tarziu acasa, dar cu foarte multi bani, cu banii aceia cumpara foarte
multe lucruri si il fac pe copil sa devina la rindul lui consumator si il
conditioneaza. Copilul, la rindul lui, este plin de bani, dar fara parinti
- copilul neglijat dar cu bani, poate ajunge violent, sau poate fugi de
acasa. Consumul de droguri este si o forma de protest nu numai o adictie,
un semnal de alarma pentru parinti, pentru ca imitatia nu este suficienta
ca sa explice raspindirea acestui fenomen.

Ca fenomen, downshifting-ul nu merge la noi, mai ales pentru ca el are si o
componenta intelectuala, care include preluarea critica a valorilor,
posibilitatea de a fi reflexiv cu propria ta viata, plasarea intr-un cimp
al invatarii de calitate ai al cresterii personale, practic imposibila in
conditiile in care stai zece ore la serviciu, te duci la workshopuri,
teambuilding-uri, (aflate la noi in plina moda). Toate duc la confiscarea
individului pentru profit.

Tineti minte ca in '90 atractia fata de domeniul privat a fost marita si
prin schimbarea limbajului de nomenclatura a muncii, orice contabil era
director economic. Toate aceste etichete care citeodata nu mai aduc bani,
dar care psihologic motivează individul si il fac ca sa accepte sa lucreze
mai mult, uneori fara o crestere salariala, pentru prestigiu, flateaza
nevoia de statut. Este vorba despre o nevoie psihologica folosita foarte
mult in manipulare. Atita vreme s-a spus ca nu este bine sa existe relatii
sot-sotie la slujba, acum se reia ceva care seamana foarte mult cu
comunismul. Dimpotriva, trebuie sa fie casatoriti, sa stea cit mai mult
acolo, sa aiba gradinita pentru copii si unde sa manince, individul nu mai
are decit week-endul care uneori poate fi petrecut cu colegii de la slujba
in continuare, deci practic este o "deprivatizare" a individului. Acesta se
intimpla la noi si oamenii nu au nici un pic de spirit critic, au sarit cu
atita graba in aceasta poveste care este realmente gindita foarte bine,
tocmai pentru a confisca total un individ in favoarea profitului.
Psihologii s-au gindit foarte bine, creste numarul de divorturi, femeile si
barbatii nu mai pot sta impreuna nici macar in week-end deoarece toate
aceste reuniuni (teambuildinguri) se fac de obicei in afara, se cheltuie
foarte multi bani, te incinta ca este un hotel scump, dar trebuie sa
raspunzi la intrebarea ce se intimpla cu familia, pe care nu poti sa o
neglijezi.

ED: Totusi acesti oameni, managerii de top, iau niste decizii, de a se
intoarce putin la ceva anterior, la un stadiu pe care ei l-au depasit prin
formare, prin socializare, prin performanta.

AL: Decizia de intoarcere tine foarte mult de individ, aceste decizii nu
sint luate de oamenii medii care sint la baza ierarhiei, le iau persoanele
care sint in top, care sint cel mai mult consumati de munca lor si care
adopta fara să constientizeze suficient un comportament similar cu cel al
hotului: mai fur o data si dupa aceea ma opresc, dar pina la urma te prinde
pentru ca trebuie sa stii cind sa te opresti.

Ideea transmisa prin downshifting este aceea de a invata sa stii cind sa te
opresti, pentru ca nu ai nevoie de mai mult ca sa poti sa ai satisfactii
nebanuite in viata, sa nu devii un robot, un om "simplificat", un nevrotic
sau un isteric. Acesta necesita o depasire a ideii de supravietuire, un om
care supravietuieste fie nu mai face nimic si atunci il tiraste societatea
ca stat, fie intra in aceasta cursa pentru ca nu mai vede nici o alta
alegere. Cind ai foarte multi bani si continui sa muncesti ca un robot, sau
cind ai mult mai mult decit iti trebuie, ideea de a reconsidera ce iti
trebuie (cu cele doua componente: materiala si spirituala) e vitala.

Partea spirituala nu se poate face in supravietuire. Deteriorarea
relatiilor interpersonale este o consecinta a lipsei de timp. Vedem in
filme politisti extraordinar de motivati, care lucreaza foarte mult si sint
parasiti de sotii (aici poate ca nu este vorba de partea materiala ci de
faptul ca nu esti in stare sa ai o proportie fericita, echilibrata intre
investitiile pe care le faci profesional fata de cele pentru familie), care
stau cu o sticla de whisky singuri in camere destul de modeste. Este vorba
de a-ti regindi existenta si de a vedea ce prioritati trebuie sa ai in
raport cu o existenta in care sa nu uiti ca exista si natura si timp liber,
sa revalorizezi prietenii si lectura, sa te uiti in dreapta sau stinga, sa
ai surse multiple de satisfactie personala. Acest lucru cred ca la noi inca
nu este posibil, sintem inca morti dupa vitrine.

ED: Da, sintem inca in adolescenta vietii daca ar fi sa ne raportam la ceea
ce este in vest. Voiam sa va mai intreb ceva legat de alternativele
conceptului de downshifting. Ce altceva mai ofera downshifting-ul, in afara
de aceasta orientare catre sine, catre relatii, ce alte variante iti mai
ofera, pentru ca o data cu restructurarea valorilor nu vei mai avea
aceleasi perceptii vis-a-vis de sentimentul de proprietate? Practic se
schimba totul.

AL: Cred ca downshifting-ul aduce o mai buna convietuire intre "a fi" si "a
face", pentru ca se zice ca occidentul este centrat pe "a face", fara simt
critic, iar ceilalti sint pe "a fi", fara simt critic (se zice ca in India
exista obezitate spirituala, iar in America exista obezitate materiala).
Totusi in civilizatie exista nevoia de confort, de a nu te chinui, nu poti
dormi pe strada, nu poti trai in halul in care se traieste in tarile cu
obezitate spirituala. Nu sintem in stare sa luam ce e bun dintr-un loc si
ce e bun din celalalt loc si sa facem o sinteza care sa fie superioara
fiecareia din cele doua forme, sa nu traim in extreme.

Retina isi pierde sensibilitatea atita vreme cit nu mai exerseaza alt
peisaj decit canile de cafea, aparatele de facut cafele si monitorul
computerului. De altfel si lectura s-a pierdut tot din acest motiv si cred
ca se petrec anumite lucruri foarte interesante din punct de vedere
psihologic: se mareste nevoia aceasta isterica de alternanta, de schimbare
pe care o propune modernitatea in detrimentul capacitatii de concentrare.
Filmele de actiune induc un ritm alert al vietii, care se rasfringe asupra
psihismelor noastre.

Toefler spunea ca oamenii nu mai investesc in alti oameni, investesc in
obiecte de aruncat, de unica folosinta. Ei uita ca obiectul nu are numai
functia de obiect, ci ca el reprezinta un capital de memorie identitara. De
aceea isi iau oamenii amintiri cind fac turism, nu isi cumpara obiectul ci
isi cumpara semnificantul.

Un anumit tip de cultura a relatiei se pierde, avind in vedere ca intr-un
film sintem intersanjabili, oamenii nu se mai fixeaza in relatii de lunga
durata, sintem ca intr-o miscare browniana, toti oamenii sint frumosi,
frumusetea se vinde, aceasta cursa de a fi altul si un refuz de a fi tu
pina la urma.

Aceasta necorelare intre nevoia de afirmare a Eu-lui (a devenit din ce in
ce mai mica afirmarea de sine, trebuie sa semeni cu Cher, cu Britney
Spears) si dependenta de altii, de grup, reprezinta o negare a unor
principii psihologice adinci, care sigur modifica structura personalitatii.
Nevoia excesiva de imitare - modelele celebritatii -, admiratia pentru
persoanele cu vizibilitatea sociala, care apar la televiziune,
publicitatea, aceste identificari care se propun si care sint preluate cu
totul necritic este proprie prezentului. Televiziunea - a aparea pe sticla
- este o oportunitate foarte cautata pentru ca vizibilitatea sociala poate
avea efecte pozitive: gasesti o slujba, iti faci relatii, te poti cupla,
poti sa faci aranjamente, te poti "marketa" etc.

Downshiftingul este un si un refuz al formei fara continut. Astazi,
industria schimbarii, a denaturarii, sau a renaturarii chirugia estetica,
de pilda - e la moda pentru ca inegalitatea prin natura era singurul lucru
care facea ca oamenii sa fie diferiti cel putin din punct de vedere fizic.
Acum daca se pierde acest lucru - cum este si firesc - posibila explicatie
ar fi ca nu putea sa se nasca decit intr-o epoca in care s-a lansat
transplantul si clonarea. Cineva spunea intr-un interviu ca "toti oamenii
vor fi foarte diferiti, foarte frumosi, la fel". Nu este decit o schimbare
a formei, continutul nu contează. Imaginea este totul.

La aceasta idee a valorilor, ca problema epocii noastre se ajunge prin
identitate, sintem in pline provocari ale identitatii: cine esti, ce alegi,
de unde esti, din ce grupa faci parte, ori nici postmodernitatea nu trebuie
luata cum este, lucru valabil si pentru modernitate. Revenind la aceasta
chestiune vreau sa spun ca avem foarte multa informatie, cimpul de alegeri
este urias, dar ne lipseste discernamintul si ne lipsesc criteriile. De ce
este bine asa si de ce nu este bine asa? Daca inainte opozitia între bine
si rau avea o demarcatie clara, existau percepte religioase - asa e bine,
asa nu e bine -, astazi nimeni nu iti spune ce e bine si ce e rau. Tu
trebuie sa alegi si sa suporti consecintele.

ED: Estimati ca vor exista niste apropieri intre marile companii si
fenomenul downshifting, pentru a impiedica exodul de capital uman catre
aceasta deschidere a vietii?

AL: Nu stiu, ma gindeam ca exact acest evazionism va fi preluat de cineva
care va vedea un profit, l-ar prelua si apropia, l-ar transforma intr-un
profit in sensul ca nimic din ce rasare ca germene de interes nu ramine
ascuns. Aici cred ca exista un pericol pentru ca sint de acord ca s-a
nascut transplantul. Apar, insa, si forme patologice ale unei intentiei
bune de la inceput. De altfel, in cartea lui Beigbeder chiar acest lucru se
spune: ca te refugiezi pe o insula si acolo se reia acest ciclu, in sensul
ca incepi sa te plictisesti ca ai numai natura, ca maninci, ca stai
degeaba, ca ai multi prieteni si intri intr-un alt tip de nevroza.

ED: Vorbim de o limita a downshiftingulul, daca mergi catre extrema aceasta
te paste ruperea totala de lume.

AL: Haideti sa luam fenomenul "hippies", care sa zicem ca nu poti sa il
vezi ca un downshifting, insa intr-un fel de avangarda poti sa il vezi daca
fortam putin lucrurile. Refuz scoala, refuz caldura, refuz apartamentul,
acest mit a lui Robinson Crusoe care ne bintuie din cind in cind si pe care
se bazeaza si evaziunea catre tara, catre rustic. Dar ce s-a observat pina
la urma? La primele boli mai dure, au fugit la spital. Prin urmare, e
foarte greu sa iti asumi ceva cu totul nou. Cred ca ne trebuie elemente
dintr-un sistem de valori sau dintr-o postura si altele din alta postura
pentru ca impreuna sa nu se contrazica si sa nu sfisie individul in
profunzimea lui, pentru ca pina la urma sintem convinsi si de beneficiile
socialului. Aveam un prieten pe vremuri care avea o casa la tara - ca sa
vedeti un downshifting avangardist - si vroia sa se mute complet la tara.
Era pictor. Dar era prea tirziu, era deja schimbat de oras, nu avea
capacitatea de a recunoaste, sa spuna "nu mai sint in stare"sa-mi schimb
stilul de viata... E groaznic sa recunosti ca ai pierdut ceva. Revenea in
oras dar din cu totul alte motive, cum ar fi ca il cauta lumea, in orice
caz cauza nu era plasata in el, ci in afara lui.

Ideea este ca stilul de viata a devenit o problema, a alegerilor in
societatea de astazi. La un moment dat se spunea despre femei: te mariti
repede, faci repede un copil, il cresti pina la 26, 27, 28 de ani si la 28
ani cu un copil mare iti incepi viata. Poti face o facultate, esti inca
tinara si poti sa iti reiei o alta viata. Se poate si invers, iti incepi
cariera, lucrezi de innebunesti si la 34, 35 ani cind esti pe ultima suta
de metri faci un copil. Acum la noi se poarta adoptia, anumite categorii,
din varii motive s-au gindit sa impace si capra si varza si atunci isi fac
o cariera, castiga bani si fiind si mai eliberate de maternitate, adopta
copilul ca o forma de a compensa frustrarile. Pe de alta parte, copilul
devine o forma de lux, pot sa imi permit un copil in conditiile astea, nu
ca il fac sau il iau si il cresc, pentru ca eu fac banii, eu i-am facut si
nu depind de nimeni. Este o actiune voluntar - monoparentala la aceasta
categorie. Avem foarte multe forme. Una peste alta ideea este ca stilul de
viata incepe sa preocupe foarte mult individul si cred ca daca o luam
filozofic, motivul, se naste din ideea aceasta a utilitatii vietii. Inainte
viata se traia, acum trebuie sa ii gasesti o justificare.

ED: Adica intii traiesti particica aceea de viata si dupa aceea iti mai
trebuie alti 15 ani sa o explici.

AL: Exact. In orice caz omenirea este extrem de pestrita si exista foarte
multe formule pe care ti se propun ca fezabile. Cind am zis de subdiviziuni
m-am referit de exemplu la casatorie. Vrei relatii seriale fidele sau vrei
hopuri, urcusuri si coborisuri, incet incet, ai facut o investitie in
cineva, sau mergi in aceasta idee de relatii seriale. Ai de ales. Era mult
mai comod cind ti se spunea cum trebuie sa faci. Era clar ca era inspre
binele tau sa pre-iei un model. Acum esti pus in fata multor modele,
submodele sau contramodele si trebuie sa alegi ce vrei. Ideea este ca viata
nu are sens, ca trebuie sa ii dai tu un sens. Inainte avea un sens in sine,
acum trebuie sa ii gasesti tu sensul, ceea ce reprezinta o intreprindere
destul de dificila. Uneori am vazut ca acest lucru poate fi si una dintre
explicatiile sinuciderii la tinerii care nu gasesc acest sens. Cel care
sa-ti spuna ca merita sau ca este o datorie sa traiesti. Generatiile mai
vechi nici nu si-au pus problema, traiau pur si simplu.

ED: In privinta mediului romanesc spuneati ca downshifting-ul nu e de
interes, de actualitate. Puteti face o estimare, in privinta a ceea ce ar
mai trebui sa treaca peste noi, ce ar trebui sa mai invatam pentru a ajunge
in ipostaza de a marsa catre acest fenomen?

AL: Cred ca ar trebui sa fie mai multa bunastare materiala, pentru ca
reflexia fata de propria viata in termeni mai evoluati nu se face decit in
momentul in care ai asigurate conditii de viata decente. Nu neg ca oamenii
care sint foarte saraci nu isi pun probleme de ce sint in halul asta de
saraci si de ce viata este atit de amara, dar o fac in alti termeni decit
cei care au tot ce le trebuie, sau in orice caz sint multumiti si isi pun
problema ce fac cu viata lor. Primii trebuie sa lupte ca sa traiasca, iar
ceilalti trebuie sa dea un sens vietii. Este o mare diferenta.

Cind am citit despre downshifting pot sa va spun ca mi-a venit in cap un
banc destul de banal, de altfel, care prinde extraordinar de mult acest
fenomen: un om sta pe malul marii si cineva vine si ii spune sa ii prinda
niste peste, iar el ii spune ca nu, pentru ca sta pur si simplu si
contempla marea. Acesta ii spune: iti dau bani si nu o sa mai ai barca asta
prapadita, o sa iti iei una mai buna. Tot nu vroia. Acesta incepe sa ii
arate care sint avantajele: daca prinzi peste mai mult cu barca cea buna o
sa poti sa iti iei un vapor si daca iti iei un vapor o sa iti poti face o
fabrica de conserve de peste si o sa lucreze altii pentru tine si tu nu o
sa faci nimic, la care omul raspunde: si acum ce fac?

Probabil ca acel om avea o casa deasupra capului, vremea era destul de
ospitaliera cu el, peste putea sa isi prinda daca ii era foame si nu isi
dorea sa intre in aceasta cursa. Pentru mine este clar ca este un "shift",
o schimbare, de la motivatiile extrinseci la cele intrinseci.

ED: Considerati ca oamenii care au beneficiat de provocarile
downshifting-ului intr-o anumita portiune a vietii lor vor fi capabili sa
genereze alte valori pentru societate decit cele la care au apelat initial,
adica vor putea sa genereze valori postmoderne? Daca da, in ce sens?

AL: Cred ca da, in sensul ca poate sa arate faptul ca avea de mic mai multe
motivatii, hobby-uri, de a fi plasat mai realist intre principiul placerii
si principiul realitatii, te face ca oricind sa te poti opri si sa ai ce
face, sa nu ramii gol. Hobby-ul, cum se zice in sociologie, raspunde unui
eu neutilizat. Vorbeam de principiul placerii si principiul realitatii:
exista principiul realitatii, trebuie sa faci un pact cu lumea, cu nevoile,
dar trebuie sa iti ramina ceva care, sa raspunda unor nevoi personale,
sa-ti dea satisfactii. Este de dorit sa iti ramina permanent niste lucruri
pe care vrei sa le faci. Trebuie sa stii ce sa faci dupa aceea. Sint foarte
multi oameni care se plictisesc, care nu isi dau seama ca ar putea fi
folositi, iar societatea nu ii foloseste, ei devin resurse umane care se
irosesc.

Dar la noi exista acest curent, daca nu ti da bani sa nu faci. Aici remarc
o deosebire fata de lucrurile bune pe care le-am descoperit in strainatate,
ca mai poti fi util, ca mai poti sa te duci undeva, socializarea in orice
caz este un fapt pozitiv, nu poti sa te retragi din lume.

Este nevoie in aceasta viata de relatii, ori pentru aceasta trebuie sa
intelegi ca uneori ti se face un bine, ca lucrurile nu sint alba - neagra,
ca sa poti sa spui ca te duci sa te ocupi de niste copii parasiti sau de
natura, dar daca nu imi dai nici un ban mai bine stau acasa. E foarte
gresit pentru ca foarte multi oameni intra in depresie tocmai pentru ca nu
sint relationati sau nu-si gasesc o utilizare. Acesta este un lucru negativ
in societatea romaneasca. Sigur ca exista oameni saraci care trebuie sa
alerge dupa bani si nu pot face astfel de lucruri, dar sint oameni care
care ar putea sa face ceva, dar care prefera sa stea pasivi.

Downshiftingul presupune o schimbare de stil de viata pina la urma, stilul
vietii se schimba total, dar pe de alta parte el nu putea sa apara la noi
in societate, la noi este prematur sa admitem o asemenea evolutie. Nu neg
insa ca sint oameni care ar putea sa faca downshifting si nu fac, ceea ce
inseamna ca fie sint definitiv pierduti, fie ca nu au alte resurse, fie nu
au nici o motivatie intrinseca, adica in sistemul lor de valori prietenia,
natura, lectura, informatia, etc, nu exista.

In incheiere as spune ca oamenii cauta frumusetea vietii in marile reusite
si asa mai departe, fara a acorda importanta gesturilor mici, cotidiene. De
fapt acestea fac cursul vietii. Viata are si ceva care trebuie trait, adica
munca e foarte buna, insa ideile despre munca si activitate trebuie
reconsiderate. Lucrurile mici sint importante. Este ca atunci cind esti
concentrat pe ceva si nu mai vezi nimic in jur.