poezii, :P Options

[INTERCEPTOR]

avem de toate pe forum.numai poezii nu.


incep eu


Eram barbatul care-n singuratati petrece,
Ca vulturul plesuv pitit în stânca rece.
Nesuferind câmpia fugeam de cei de jos,
Bateam din aripi iute spre muntele sticlos,
Si peste creste ninse facând ocoluri rare
Granitul mohorât îl apucam în gheare;
Sa scriu pe cer elipse eu ma credeam ales,
Pe sus scoteam un tipat de nimeni înteles.

Iubeste-mi mâinile
Si ochii
Si iarta-le dac-au fost clipe
În care n-au stiut sa-ti spuna,
În care n-au putut sa-ti dea
Atât cât ar fi vrut,
Atâta - cât poate doru-ti le cerea
În dragostea,
În îndoiala,
În deznadejdea unei clipe …

Iubeste-mi mâinile
Si ochii
Si iarta-le nevruta vina
Ca prea târziu venira-n cale-ti
Si prea c**ând se duc de tot …

Dezleaga-mi sufletul de vina
Ca in c**ând n-am sa-ti mai pot
Aduce-n mâini
Si-n ochi
Duritul,
Târziul zâmbet de lumina …




altaaa
Si iar mi-e sufletul la tine
Atât de-ntreg,
Atât de tot,
Ca-mi sorb o lacrima si-mi pare
Ca cere,
Mângâie,
Si doare,
De parca tu ai plâns-o-n mine,
De parca ti-am venit de tot …

Asa ! … da-mi mâinile-amândoua,
Si ochii amândoi mi-i da,
Deschisi adânc
Si mult
Si-aproape
Pân-vom închide-o sub pleoape
Aceeasi stea topita-n doua
De mult ce ia
De mult ce da …

Si cale gândului se-nchide
Doar lacrimile vad si cer …
Si nu mai am nici ochi,
Nici gura …
Pe valul marii ce ma fura
Privirile nu-si pot deschide
Decât fereastra dinspre cer …



si alta...


Te duci si ani de suferinta
N-or sa te vaza ochi-mi tristi,
Înamorati de-a ta fiinta,
De cum zâmbesti, de cum te misti.

Si nu e blând ca o poveste
Amorul meu cel dureros,
Un demon sufletul tau este
Cu chip de marmura frumos.

În fata farmecul palorii
Si ochi ce scânteie de vii,
Sunt umezi înfioratorii
De lingusiri, de viclenii.

Când ma atingi, eu ma cutremur,
Tresar la pasul tau când treci,
De-al genei tale gingas tremur,
Atârna viata mea de veci.

Te duci si rau n-o sa-mi mai para
De-acum de ziua cea de ieri,
Ca nu am fost victima iara
Neînduratelor dureri.

C-auzu-mi n-o sa-l mai întuneci
Cu-a gurii dulci suflari fierbinti,
Pe frunte-mi mâna n-o s-o luneci
Ca sa ma faci sa-mi ies din minti.

Puteam numiri defaimatoare
În gândul meu sa-ti iscodesc,
Si te uram cu-nversunare,
Te blestemam, caci te iubesc.

De-acum nici asta nu-mi ramâne
Si n-o sa am ce blestema,
Ca azi va fi ziua de mâine,
Ca mâini toti anii s-or urma -

O toamna care întârzie
Pe-un istovit si trist izvor;
Deasupra-i frunzele pustie -
A mele visuri care mor.

Viata-mi pare-o nebunie
Sfârsita far-a fi-nceput,
În toata neagra vecinicie
O clipa-n brate te-am tinut.

De-atunci pornind a lui aripe
S-a dus pe veci norocul meu -
Reda-mi comoara unei clipe
Cu ani de parere de rau!




bisss







dastea scurte si la obiect la suflet


sper sa va placa.
mai puneti si voi ca s asa de multe...

mandra apelor craiasa
ne-intalniram azi in cale,
eu,cu gandurile mele,
tu,cu valurile tale

prinsi de-o jalnica chemare,
ne privim acum in fata,
tu,eterna vremii doamna,
eu,un strop razlet de viata

cum te vad,din clipa-n clipa,
mintea-mi zgribura si cade,
simt mosia ta cum creste
si hotarul meu cum scade,

ti-ai pornit menarginirea
sa ma-nfrunte,sa ma franga........
rid talazurile tale
de luntrita mea natanga

tu ma birui fara lupta.
pururi neinvinsa mare,
ochii calatori pe ape
tremura si ti cer iertare........

spre adancurile albe
imi indrept umila ruga;
ma primeste-ntotdeauna
ucenic sa-ti fiu,si sluga

lasa-ma uitat la malu-ti.........
sa ma uit asa departe;
din intinderea albastra
voi citi ca dintr-o carte






alta

de-ar fi sa-ti impartasesti o data
tu bogatiile ce ai ,
din toate darurile tale ,
ti -as cere cere-o lacrima sa-mi dai


mi-ai da atunci un strop de suflet,
ce din adancuri imi rasare,
caci numai din adancul marii
se pescuiesc margaritare

kkkk si alta
tu unde esti in noaptea asta,
cand ploua sarutari din cer.
si zborul lortrecand fereastra
s-abate-n suflu-mi stingher?

de ai fi acum,plapanda fata,
macar o clipa langa mine,
nestiutoare si curata,
o floare alba pe ruine

atunci din briul de vapaie,
ce mi-a incins un vechi noroc,
ar prinde-acuma sa tresaie
intarziat un proaspat foc....

si-n taina inimii-nghetate
ar licari un nou avant,
ce un opait ce se zbate
aprins in treacat pe-un mormant.........


This post has been edited by INTERCEPTOR: Sep 18 2009, 09:39 PM

[tomado e28 owner]

A trecut prea mult timp de cand am lecturat poezii ultima data... Mi-am amintit ce ma impresiona pe mine pana la lacrimi mai demult... Sunt curios daca mai plac cuiva:

Avea şi dânsul trei feciori,
Şi i-au plecat toţi trei deodată
La tabără, sărmanul tată!
Ce griji pe dânsul, ce fiori,
Când se gândea că-i greu războiul,
N-ai timp să simţi că mori.

Şi luni trecut-au după luni
Şi-a fost de veste lumea plină,
Că steagul turcului se-nchină;
Şi mândrii codrului păuni,
Românii-au isprăvit războiul,
Că s-au bătut nebuni.

Scria-n gazetă că s-a dat
Poruncă să se-ntoarcă-n ţară
Toţi cei plecaţi de astă-vară
Şi rând pe rând veneau în sat
Şi ieri şi astăzi câte unul
Din cei care-au plecat.

Şi-ai lui întârziau! Plângând
De drag că are să-i revadă,
Sta ziua-n prag, ieşea pe stradă
Cu ochii zarea măsurând,
Şi nu veneau! Şi dintr-o vreme
Gemea, bătut d-un gând.

Nădejdea caldă-n el slăbea,
Pe cât creştea de rece gândul.
El a-ntrebat pe toţi d-a rândul,
Dar nimeni ştire nu-i ştia.
El pleacă-n urmă la cazarmă
Să afle ce dorea.

Căprarul vechi îi iese-n prag.
Ce-mi face Radu? el întreabă,
De Radu-i este mai cu grabă,
Că Radu-i este cel mai drag.
E mort! El a căzut la Plevna
În cel dintâi şirag!

O, bietul om! De mult simţea
Că Radu-i dus de pe-astă lume,
Dar astăzi, când ştia anume,
El sta năuc şi nu credea.
Să-i moară Radu! Acest lucru
El nu-l înţelegea.

Blăstem pe tine, braţ duşman!
Dar George-al nostru cum o duce?
Sub glie, taică, şi sub cruce,
Lovit în piept d-un iatagan!
Dar bietul Mircea? Mort şi Mircea
Prin văi pe la Smârdan.

El n-a mai zis nici un cuvânt;
Cu fruntea-n piept, ca o statuie,
Ca un Cristos bătut în cuie,
Ţinea privirile-n pământ,
Părea că vede dinainte-i
Trei morţi într-un mormânt.

Cu pasul slab, cu ochii beţi
El a plecat, gemând p-afară,
Şi-mpleticindu-se pe scară,
Chema pe nume pe băieţi,
Şi se proptea de slab, sărmanul,
Cu mâna de păreţi.

Nu se simţea de-i mort ori treaz,
N-avea puteri să se simţească;
El trebuia să s-odihnească
Pe-o piatră-n drum sub un zăplaz
S-a pus, înmormântând în palme-i
Slăbitul său obraz.

Şi-a stat aşa, pierdut şi dus.
Era-n amiazi şi-n miez de vară
Şi soarele-a scăzut spre seară,
Şi-n urmă soarele-a apus,
Iar bietul om sta tot acolo
Ca mort, precum s-a pus.

Treceau bărbaţi, treceau femei,
Şi uruiau trăsuri pe stradă,
Soldaţi treceau făcând paradă,
Şi-atunci, deştept, privi la ei
Şi-şi duse pumnii strâns pe tâmple:
Trei, Doamne, şi toţi trei!